Experiență, integritate și leadership

Vizionează

Experiență, integritate și leadership

Vizionează

Experiență, integritate și leadership

Vizionează

Profilul meu profesional

O carieră solidă în domeniul juridic

Sunt membru al Baroului București din anul 1996 și titular al Cabinetului de avocat Ciobanu Aurel, fiind avocat specializat pe Drept penal.

Din anul 1998 sunt cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, doctor în drept, membru al Departamentului de Drept penal, pe disciplina Drept procesual penal. Sunt membru fondator al Centrului de Cercetare în Domeniul Stiințelor Penale.

  • Activez ca lector în cadrul I.N.P.P.A. încă de la înființarea acestuia, având de asemenea calitatea de membru în comisiile pentru elaborarea subiectelor în cadrul examenelor de primire în profesie și absolvire I.N.P.P.A.
  • Din anul 2015 am calitatea de Consilier al Baroului București și Consilier U.N.B.R.
  • Expert în cadrul mai multor programe de colaborare cu Ministerul Justiţiei.
  • Lector acreditat de ERA - Academy of European Law, pe specialitatea Cooperare internațională în materie penală.
  • Membru al Comisiei de elaborare a proiectului Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procedural penale.

Profilul meu profesional

O carieră solidă în domeniul juridic

Sunt membru al Baroului București din anul 1996 și titular al Cabinetului de avocat Ciobanu Aurel, fiind avocat specializat pe Drept penal.

Din anul 1998 sunt cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, doctor în drept, membru al Departamentului de Drept penal, pe disciplina Drept procesual penal. Sunt membru fondator al Centrului de Cercetare în Domeniul Stiințelor Penale.

  • Activez ca lector în cadrul I.N.P.P.A. încă de la înființarea acestuia, având de asemenea calitatea de membru în comisiile pentru elaborarea subiectelor în cadrul examenelor de primire în profesie și absolvire I.N.P.P.A.
  • Din anul 2015 am calitatea de Consilier al Baroului București și de Consilier U.N.B.R.

Experiență în domeniul dreptului penal

Expertiză în dreptul penal și justiție penală

1996 - prezent

Avocat titlular
Cabinet de avocat
„Ciobanu Aurel” ‎

‎‎

2009 - prezent

Lector I.N.P.P.A.
Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor ‎

2009 - 2013

membru al Comisiei de elaborare a proiectului Legii pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procedural penale
Ministerul Justiţiei ‎

1998 - prezent

Cadru didactic, Catedra de drept penal din cadrul Facultății de Drept, Universitatea Bucureşti

2015 - 2019

Consilier în cadrul Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România

2015 - 2023

Consilier în cadrul Consiliului Baroului București

1998 - 2000

Expert în cadrul unui program de colaborare cu Ministerul Justiţiei
Implementarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la nivelul cadrelor din penitenciare prin suţinerea mai multor deplasări şi conferinţe la penitenciare

Experiență în domeniul dreptului penal

Expertiză în dreptul penal și justiție penală

  • 1996 - prezent

    Avocat titlular | Cabinet de avocat „Ciobanu Aurel”

  • 1998 - prezent

    Cadru didactic | Catedra de drept penal din cadrul Facultății de Drept, Universitatea Bucureşti

  • 2009 - prezent

    Lector I.N.P.P.A. | Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor ‎

  • 2015 - 2023

    Consilier în cadrul Consiliului Baroului București

  • 2015 - 2019

    Consilier în cadrul Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România

  • 2009 - 2013

    membru al Comisiei de elaborare a proiectului Legii pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procedural penale Ministerul Justiţiei ‎

  • 1998 - 2000

    Expert în cadrul unui program de colaborare cu Ministerul Justiţiei Implementarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la nivelul cadrelor din penitenciare prin suţinerea mai multor deplasări şi conferinţe la penitenciare

Viziunea mea (exprimată public din 2019)

Colaborare, consolidare, implicare

În viziunea mea, avocatura la acest moment s-a îndepărtat de avocaţi, fiind necesară reorientarea acestei profesii către valoarea sa cea mai importantă și anume, OMUL.

Afirm acest lucru pentru că, în percepţia mea, avocatura a început să se orienteze către niște valori proprii mai mult unor societăţi comerciale. Lăsând la o parte tendinţele care apar la nivel internaţional, de utilizare a unor programe informatice care să ia locul avocaţilor, asistăm la transformarea avocatului într-un simplu prestator de servicii, pentru care cel mai important deziderat este profitul material, câștigul, avocatul devenind treptat un simplu comerciant.

Sigur că obţinerea unor câștiguri financiare pentru a acoperi nevoile de zi cu zi ale profesionistului este de natura unei profesii, dar nu cred și nu am crezut niciodată că este și de esenţa sa, și cu atât mai mult, nu cred că aceasta trebuie să fie valoarea care să traseze direcţia avocaturii.
Cred că de la momentul la care s-a consacrat ca profesie, valorile sale au fost înţelegerea și dragostea pentru drept și valorile fundamentale ale individului și societăţii și, de asemenea, respectul și abnegaţia în relaţionarea cu clientul și în relaţionarea cu celelalte entităţi pe care munca de zi cu zi a avocatului o presupune. Configurarea celei mai potrivite apărări într-o cauză presupune, pe lângă cunoașterea dreptului, o bună cunoaștere a psihologiei umane, a limbajului atitudinal etc. – avocatura apropiindu-se foarte mult de arhitectură și de ce nu, de actorie, cele trei profesii având ca numitor comun arta.

Consider că direcţia axată exclusiv pe câștigul financiar, în care se îndreaptă această profesie, nu este cea mai potrivită pentru că, personal, nu îmi doresc să mă transform într-un comerciant sau să fiu asimilat unui simplu prestator de servicii, după ce 23 de ani am luptat cu pasiune pentru ca drepturile fundamentale ale oamenilor să fie reconfigurate juridic, înţelese, și de asemenea respectate.
Cred și voi continua să cred, ca un om care iubește dreptul, ca un om care și-a dat mare parte din cei mai frumoși ani din viaţă acestei profesii – atât la nivelul practicii de zi cu zi, cât și la nivelul învăţământului juridic universitar și învăţământului profesional, intern și internaţional – ca om care a fost permanent implicat în admiterea și definitivatul în profesie, ca om care din primele venituri a readus la viaţă revista Pandectele Române și nu în ultimul rând, ca membru în comisiile de elaborare și modificare a numeroase legi și chiar Coduri de procedură penală, că avocatura trebuie să fie orientată și să graviteze în jurul avocatului, privit atât ca profesionist, cât mai ales ca om.
În viteza impusă de industrializarea profesiei și goana după profit am uitat de oameni și de nevoile cele mai elementare ale acestora. E bizar dar, în clamarea repetată a caracterului liberal al profesiei, în graba identificării celor mai potrivite forme de asociere pentru cât mai profitabila industrializare a acesteia, am uitat că la baza ei se află oamenii. Oameni care, potrivit naturii lor, trebuie să se odihnescă – avocatura fiind văzută întotdeauna ca una dintre cele mai solicitante profesii, devin părinţi, au de pregătit examene etc. Oameni care, natural, privesc spre partenerii de dialog, spre foștii lor colegi de facultate care nu numai că se pot pensiona dupa 25 (chiar 20) de ani de muncă, dar au reglementate 35 de zile de concediu de odihnă pe an, 2 ani concediu de maternitate, 10 zile concediu de studii etc. și se gândesc că poate alegerea făcută din pasiune nu a fost cea mai potrivită. Dacă la aceasta mai adăugăm și nuanţele de gri care apar în exercitarea profesiei zi de zi datorate modului de lucru cu instanţele, cu parchetul sau și mai trist, cu colegi avocaţi cu o vechime mai mare sau aflaţi pe o poziţie de autoritate, până și cei mai sceptici încep să realizeze că poate este nevoie de o schimbare.
Pe fondul acestei necesităţi de schimbare, am considerat încă de acum 4 ani că este cazul să depun eforturi suplimentare pentru a mă implica mai mult în profesie, atât la nivelul Baroului București, cât și la nivelul U.N.B.R., astfel încât, în masura în care pot, să promovez valorile care m-au călăuzit pe tot parcursul carierei, iar profesionistul să simtă că profesia se reorientează către el. Am avut plăcuta surpriză să văd că am obţinut al treilea număr de voturi la Consiliu și primul loc ca număr de voturi în calitate de delegat la Congresul U.N.B.R. – la prima candidatură în organele de conducere a profesiei, fără niciun fel de promovare. Trebuie să recunosc că, deși am fost extrem de onorat, senzaţia că aproape 1000 de avocați m-au delegat să le reprezint interesele a fost destul de copleșitoare – mai ales pentru un om aplecat spre responsabilitate și valorile tradiţionale.
Previous slide
Next slide

Viziunea mea în calitate de Decan

Demnitate, echitate, colaborare, confraternitate, autonomie, noi tehnologii

În condițiile provocărilor cu care fiecare dintre noi ne confruntăm zi de zi, consider că este necesar, mai mult ca oricând, reorientarea acestei profesii către valoarea sa cea mai importantă, OMUL.

Oamenii trebuie să constituie nucleul deciziilor noastre colective și al preocupărilor cu privire la viitorul profesiei noastre. Avocați titulari ai unui cabinet individual, asociați în cadrul societăților de avocatură sau colaboratori, definitivi sau stagiari, femei sau bărbați, cu toții suntem interesați de progresul, adaptarea continuă și prosperitatea profesiei noastre.

În inerția impusă de această eră a vitezei, de industrializarea profesiei, de condițiile din ce în ce mai solicitante ale exercitării profesiei, am uitat de oameni și de nevoile cele mai elementare ale acestora. Am uitat că la baza acestei profesii se află oamenii.
Puterea asociativă a membrilor săi este însă cea mai mare bogăție a Baroului nostru. Implicarea, unitatea, colaborarea, solidaritarea sunt valori spre care trebuie să ne îndreptăm pentru a găsi răspunsurile la aceste provocări cu care ne confruntăm.

Profesionistul trebuie să simtă că profesia se reorientează către el!

Viziunea mea este de a crea un mediu care să faciliteze desfășurarea vieții cotidiene și dezvoltarea profesională a tuturor avocaților, colaborarea dinamică cu instituțiile baroului, regăsirea demnității exercitării acestei profesii și apărarea drepturilor și libertăților noastre în fața oricăror ingerințe.

Cred că de la momentul la care s-a consacrat ca profesie, valorile sale au fost înţelegerea și dragostea pentru drept și valorile fundamentale ale individului și societăţii și, de asemenea, respectul și abnegaţia în relaţionarea cu clientul și în relaţionarea cu celelalte entităţi pe care munca de zi cu zi a avocatului o presupune.
Configurarea celei mai potrivite apărări într-o cauză presupune, pe lângă cunoașterea dreptului, o bună cunoaștere a psihologiei umane, a limbajului atitudinal etc. – avocatura apropiindu-se foarte mult de arhitectură și de ce nu, de actorie, cele trei profesii având ca numitor comun arta.
Consider că direcţia axată exclusiv pe câștigul financiar, în care se îndreaptă această profesie, nu este cea mai potrivită pentru că, personal, nu îmi doresc să mă transform într-un comerciant sau să fiu asimilat unui simplu prestator de servicii, după ce 23 de ani am luptat cu pasiune pentru ca drepturile fundamentale ale oamenilor să fie reconfigurate juridic, înţelese, și de asemenea respectate.
Cred și voi continua să cred, ca un om care iubește dreptul, ca un om care și-a dat mare parte din cei mai frumoși ani din viaţă acestei profesii – atât la nivelul practicii de zi cu zi, cât și la nivelul învăţământului juridic universitar și învăţământului profesional, intern și internaţional – ca om care a fost permanent implicat în admiterea și definitivatul în profesie, ca om care din primele venituri a readus la viaţă revista Pandectele Române și nu în ultimul rând, ca membru în comisiile de elaborare și modificare a numeroase legi și chiar Coduri de procedură penală, că avocatura trebuie să fie orientată și să graviteze în jurul avocatului, privit atât ca profesionist, cât mai ales ca om.
În viteza impusă de industrializarea profesiei și goana după profit am uitat de oameni și de nevoile cele mai elementare ale acestora. E bizar dar, în clamarea repetată a caracterului liberal al profesiei, în graba identificării celor mai potrivite forme de asociere pentru cât mai profitabila industrializare a acesteia, am uitat că la baza ei se află oamenii.
Oameni care, potrivit naturii lor, trebuie să se odihnescă – avocatura fiind văzută întotdeauna ca una dintre cele mai solicitante profesii, devin părinţi, au de pregătit examene etc. Oameni care, natural, privesc spre partenerii de dialog, spre foștii lor colegi de facultate care nu numai că se pot pensiona dupa 25 (chiar 20) de ani de muncă, dar au reglementate 35 de zile de concediu de odihnă pe an, 2 ani concediu de maternitate, 10 zile concediu de studii etc. și se gândesc că poate alegerea făcută din pasiune nu a fost cea mai potrivită.
Dacă la aceasta mai adăugăm și nuanţele de gri care apar în exercitarea profesiei zi de zi datorate modului de lucru cu instanţele, cu parchetul sau și mai trist, cu colegi avocaţi cu o vechime mai mare sau aflaţi pe o poziţie de autoritate, până și cei mai sceptici încep să realizeze că poate este nevoie de o schimbare.
Pe fondul acestei necesităţi de schimbare, am considerat încă de acum 4 ani că este cazul să depun eforturi suplimentare pentru a mă implica mai mult în profesie, atât la nivelul Baroului București, cât și la nivelul U.N.B.R., astfel încât, în masura în care pot, să promovez valorile care m-au călăuzit pe tot parcursul carierei, iar profesionistul să simtă că profesia se reorientează către el.
Am avut plăcuta surpriză să văd că am obţinut al treilea număr de voturi la Consiliu și primul loc ca număr de voturi în calitate de delegat la Congresul U.N.B.R. – la prima candidatură în organele de conducere a profesiei, fără niciun fel de promovare. Trebuie să recunosc că, deși am fost extrem de onorat, senzaţia că aproape 1000 de avocați m-au delegat să le reprezint interesele a fost destul de copleșitoare – mai ales pentru un om aplecat spre responsabilitate și valorile tradiţionale.

Viziunea mea în calitate de Decan

Demnitate, echitate, colaborare, confraternitate, autonomie, noi tehnologii

În condițiile provocărilor cu care fiecare dintre noi ne confruntăm zi de zi, consider că este necesar, mai mult ca oricând, reorientarea acestei profesii către valoarea sa cea mai importantă, OMUL.

Oamenii trebuie să constituie nucleul deciziilor noastre colective și al preocupărilor cu privire la viitorul profesiei noastre. Avocați titulari ai unui cabinet individual, asociați în cadrul societăților de avocatură sau colaboratori, definitivi sau stagiari, femei sau bărbați, cu toții suntem interesați de progresul, adaptarea continuă și prosperitatea profesiei noastre.

În inerția impusă de această eră a vitezei, de industrializarea profesiei, de condițiile din ce în ce mai solicitante ale exercitării profesiei, am uitat de oameni și de nevoile cele mai elementare ale acestora. Am uitat că la baza acestei profesii se află oamenii.
Puterea asociativă a membrilor săi este însă cea mai mare bogăție a Baroului nostru. Implicarea, unitatea, colaborarea, solidaritarea sunt valori spre care trebuie să ne îndreptăm pentru a găsi răspunsurile la aceste provocări cu care ne confruntăm.

Profesionistul trebuie să simtă că profesia se reorientează către el!

Viziunea mea este de a crea un mediu care să faciliteze desfășurarea vieții cotidiene și dezvoltarea profesională a tuturor avocaților, colaborarea dinamică cu instituțiile baroului, regăsirea demnității exercitării acestei profesii și apărarea drepturilor și libertăților noastre în fața oricăror ingerințe.

Am configurat viziunea mea de politică profesională atunci când am candidat pentru poziția de Consilier în Baroul București într-un set de linii directoare la care mă voi referi succint în continuare, fără a realiza însă nici pe departe o epuizare a acestora:

Reglementarea la nivel normativ a unui contract de colaborare între formele de organizare a profesiei și avocaţi care să aibă în vedere:

• stabilirea unei perioade de repaus anual pentru recuperarea capacităţii de muncă, similară concediului anual de odihnă al salariaţilor, de 35 de zile lucrătoare (asemănător colegilor noștri magistraţi);
• stabilirea unor zile libere pentru formare profesională, în cazul participării la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate, precum și în cazul susţinerii examenului de definitivare în profesie şi a examenului de doctorat, cu o durată de 10 zile pe an (similară colegilor noștri magistraţi);
• reglementarea unui număr minimal de zile de repaus pentru nașterea și îngrijirea copilului și a unui plafon decent de indemnizare în această perioadă;
• reglementarea condiţiilor în care se poate desface contractul de colaborare;
• continuarea demersului de oferire către tinerii stagiari, într-un cadru festiv, a Robei și Codurilor fundamentale, ca sprijin al Baroului la început de carieră.

Pe planul pregătirii profesionale, consider că aceasta trebuie orientată spre consolidarea cunoștinţelor, integrităţii și a satisfacţiei în carieră a avocaţilor:

• consultarea avocaţilor în legatură cu chestiunile spre care aceștia ar avea nevoie să fie orientat învăţământul profesional, cu integrarea ulterioară într-un plan centralizat;
• axarea cu preponderenţă a activităţii de învăţământ profesional pe chestiuni de practică, prin transmiterea către cursanţi a unor modalităţi de utilizare a cunoștinţelor, eficiente la nivel practic.
• cooptarea de lectori consacraţi la nivel european, confraţi din barourile europene, cu un anume prestigiu profesional, care să arate viziunea lor pe chestiunile supuse dezbaterii, inclusiv pe domenii conexe esenţiale pentru desfășurarea profesiei de avocat (managementul organizaţiilor, psihologie, limbaj atitudinal, tehnici de audiere etc.)

Implicarea Baroului București, având în vedere dimensiunea acestuia, în negocierea unor condiţii cât mai avantajoase pentru avocaţii din cadrul său, prin:

• încheierea asigurărilor profesionale;
• obţinerea unui pachet de asigurări medicale;
• achiziţionarea unui program legislativ;
• achiziţionarea unui sistem de vot electronic care să înlocuiască prezenţa efectivă a avocaţilor la Adunările generale ale baroului, inclusiv la cele elective, și care să permită eventual, autentificarea avocatului în relaţia dintre el și barou.

Am configurat această viziune de politică profesională într-un set de linii directoare la care mă voi referi succint în continuare:

Demnitate în exercitarea profesiei de avocat

Clienții se bazează pe avocații lor. În același mod, avocații trebuie știe că pot să se bazeze pe Baroul lor!

În contextul schimbărilor actuale, devine imperativ ca Baroul să se implice activ și să asigure o reprezentare fermă pentru apărarea intereselor avocaților în domeniile supuse modificărilor legislative. Este necesar să fim vigilenți și să reacționăm proactiv în fața oricăror reforme care atentează la rolul, drepturile și interesele noastre.

De asemenea, îmi doresc ca Baroul să vină în sprijinul avocaților în cazul incidentelor întâlnite de aceștia în exercitarea profesiei (intimidări, amenințări, conduite profund neadecvate, etc.), printr-un răspuns prompt și eficient.

Consider că este necesară în continuare consolidarea dialogului cu parchetele și instanțele, pentru optimizarea condițiilor de desfășurare a actului de justiție.

Nu în cele din urmă, trebuie să adoptăm o poziție mai fermă în ceea ce privește apărarea secretului profesional, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție.

Echitate profesională

Toți suntem profesioniști ai dreptului și împărtășim aceeași profesie nobilă, dar cred că este timpul să privim și spre individualitatea fiecăruia dintre noi. Anumite categorii de avocați au fost în mod continuu neglijate pe parcursul anilor, iar acest lucru nu ne onorează.
Trebuie să acordăm mai multă atenție și să răspundem cu mai multă eficacitate provocărilor specifice cu care se confruntă unii dintre noi, amintind aici femeile avocat care devin mame, părinții avocați în general, precum și tinerii aflați la început de carieră.

În primul rând, este necesară realizarea unei reforme instituționale pentru sprijinirea eficientă și facilitarea vieții părinților avocați, atât în perioada concediului de maternitate și de creștere a copilului, cât și ulterior. Reforma la care mă gândesc are în vedere următoarele aspecte:

• înființarea unor creșe/grădinițe, adaptate nevoilor noastre, prin încheierea unui parteneriat cu celelalte profesii liberale; • înființarea unui centru de urgență care să funcționeze în anumite intervale și în perioada vacanțelor școlare, pentru avocații care se confruntă cu dificultăți în programul de îngrijire a copiiilor. • crearea unui serviciu dedicat informării viitorilor părinți asupra drepturilor lor, îndrumării și spijinirii acestora. • facilitarea accesului la SAJ a părinților, imediat după încetarea concediului de maternitate/paternitate sau de creștere a copilului.

Totodată, nu trebuie să uităm că tinerii reprezintă viitorul avocaturii. Aceștia trebuie sprijiniți mai mult la începuturile carierei lor și încurajați în dezvoltarea parcursului profesional.

În acest sens, trebuie să facem următorii pași spre: o mai bună cunoaștere a problemelor specifice cu care aceștia se confruntă; facilitarea accesului la SAJ a tinerilor avocați care se găsesc în situația încetării contractului de colaborare; militarea pentru reducerea limitei de vechime a avocaților definitivi care pot îndruma activitatea unui avocat stagiar - de la 6 ani la 5 ani; orientarea pregătirii profesionale spre consolidarea cunoștințelor, integrității și a satisfacției în carieră a avocaților; facilitarea unor activități pregătire specializată, adaptată domeniului în care activează, etc.

De asemenea, datorită spiritului lor creator, flexibilității și ideilor inovative, aceștia pot aduce un suflu nou profesiei, astfel că trebuie să încurajăm un grad mai mare de implicare a acestora în funcționarea Baroului, prin: militarea pentru modificarea condițiilor de accedere în politica profesiei la 6 sau chiar 5 ani de la definitivat; acordarea posibilității de participare periodică, la ședințele Consiliului, a 2 avocați stagiari, prin tragere la sorți, cu considerarea acestora ca ore de pregătire profesională, etc.

Colaborare și confraternitate

Forța Baroului București constă în membrii săi, fiind cel mai mare barou din țară. Având în vedere dimensiunea acestuia, capitalul numeric de mai mult de 10.000 de avocați al baroului nostru poate fi pus în slujba avocaților săi, prin implicarea Baroului în:

• negocierea unor condiții cât mai avantajoase pentru avocații din cadrul său, pentru: încheierea asigurărilor profesionale; obținerea unui pachet de asigurare pentru servicii medicale; încheierea unor asigurări de viață sau invaliditate; obținerea de împrumuturi la rate preferențiale pentru avocați, etc.
• crearea unei fundații pentru ajutorarea colegilor aflati în dificultate, cu fonduri provenite din redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit.

De asemenea, este necesară restaurarea unei relații de parteneriat între Barou și membrii săi, bazate pe încurajarea transparenței, colaborării și implicării.

Consider că acest deziderat poate fi concretizat prin adoptarea unor măsuri precum: participarea periodică, la ședințele Consiliului, a 2 avocați definitivi, prin tragere la sorți; punerea la dispoziție a unei baze de date, anonimizată, cu jurisprudența în materie disciplinară; înființarea unui serviciu în cadrul Baroului pentru îndrumarea avocaților în probleme de contabilitate, fiscalitate, relația cu CAA, etc.; înființarea, pe site-ul Baroului, a unor canale de schimb și grupuri de discuții specializate pe domenii de activitate; organizarea de evenimente menite să faciliteze interacțiunea și dezvoltarea profesională, etc.

Autonomia sistemului de pensii al avocaților din București

În ultimii ani, Casa de Asigurări a Avocaților a fost supusă unor atacuri din mediul politic și guvernamental.

Mai mult decât atât, Casa de Asigurări a Avocaților Fil. București a fost de nenumărate ori pusă în postura de a-și pierde autonomia, încercându-se, în variate forme, centralizarea filialelor.

În acest context, este necesar să prezentăm un front unit, să fim vigilenți și să acționăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru păstrarea și salvgardarea autonomiei Casei noastre, valoare esențială a profesiei de avocat.

Noi tehnologii pentru facilitarea exercitării profesiei

Ne aflăm în era modernizării, a tehnologiei și inteligenței artificiale. În acest context, fiecare avocat trebuie să beneficieze de cele mai moderne și eficiente instrumente tehnologice pentru a-și îmbunătăți calitatea exercitării profesiei.

De asemenea, trebuie să ne mobilizăm în ceea ce privește securitatea digitală și trebuie să stăpânim și să înțelegem revoluția dată de dezvoltarea accentuată a inteligenței artificiale.

În acest sens, avem nevoie de măsuri care să vizeze: acces 100% digital la toate serviciile Baroului, într-un mod dinamic și interactiv; negocierea de licențe privind securitatea cibernetică (antivirus) la prețuri atractive, pentru a veni în spijinul avocaților; extinderea accesului avocaților la platforme online de doctrină, legislație și jurisprudență (bibliotecă juridică online); crearea unui proiect privind inteligența artificială, care să faciliteze o mai bună înțelegere a acestei tehnologii în rândul avocaților, etc.

Am configurat viziunea mea de politică profesională atunci când am candidat pentru poziția de Consilier în Baroul București într-un set de linii directoare la care mă voi referi succint în continuare, fără a realiza însă nici pe departe o epuizare a acestora:

Reglementarea la nivel normativ a unui contract de colaborare între formele de organizare a profesiei și avocaţi care să aibă în vedere:

• stabilirea unei perioade de repaus anual pentru recuperarea capacităţii de muncă, similară concediului anual de odihnă al salariaţilor, de 35 de zile lucrătoare (asemănător colegilor noștri magistraţi);
• stabilirea unor zile libere pentru formare profesională, în cazul participării la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate, precum și în cazul susţinerii examenului de definitivare în profesie şi a examenului de doctorat, cu o durată de 10 zile pe an (similară colegilor noștri magistraţi);
• reglementarea unui număr minimal de zile de repaus pentru nașterea și îngrijirea copilului și a unui plafon decent de indemnizare în această perioadă;
• reglementarea condiţiilor în care se poate desface contractul de colaborare;
• continuarea demersului de oferire către tinerii stagiari, într-un cadru festiv, a Robei și Codurilor fundamentale, ca sprijin al Baroului la început de carieră.

Pe planul pregătirii profesionale, consider că aceasta trebuie orientată spre consolidarea cunoștinţelor, integrităţii și a satisfacţiei în carieră a avocaţilor:

• consultarea avocaţilor în legatură cu chestiunile spre care aceștia ar avea nevoie să fie orientat învăţământul profesional, cu integrarea ulterioară într-un plan centralizat;
• axarea cu preponderenţă a activităţii de învăţământ profesional pe chestiuni de practică, prin transmiterea către cursanţi a unor modalităţi de utilizare a cunoștinţelor, eficiente la nivel practic.
• cooptarea de lectori consacraţi la nivel european, confraţi din barourile europene, cu un anume prestigiu profesional, care să arate viziunea lor pe chestiunile supuse dezbaterii, inclusiv pe domenii conexe esenţiale pentru desfășurarea profesiei de avocat (managementul organizaţiilor, psihologie, limbaj atitudinal, tehnici de audiere etc.)

Implicarea Baroului București, având în vedere dimensiunea acestuia, în negocierea unor condiţii cât mai avantajoase pentru avocaţii din cadrul său, prin:

• încheierea asigurărilor profesionale;
• obţinerea unui pachet de asigurări medicale;
• achiziţionarea unui program legislativ;
• achiziţionarea unui sistem de vot electronic care să înlocuiască prezenţa efectivă a avocaţilor la Adunările generale ale baroului, inclusiv la cele elective, și care să permită eventual, autentificarea avocatului în relaţia dintre el și barou.

Am configurat această viziune de politică profesională într-un set de linii directoare la care mă voi referi succint în continuare:

Demnitate în exercitatea profesiei de avocat

Clienții se bazează pe avocații lor. În același mod, avocații trebuie știe că pot să se bazeze pe Baroul lor!

În contextul schimbărilor actuale, devine imperativ ca Baroul să se implice activ și să asigure o reprezentare fermă pentru apărarea intereselor avocaților în domeniile supuse modificărilor legislative. Este necesar să fim vigilenți și să reacționăm proactiv în fața oricăror reforme care atentează la rolul, drepturile și interesele noastre.

De asemenea, îmi doresc ca Baroul să vină în sprijinul avocaților în cazul incidentelor întâlnite de aceștia în exercitarea profesiei (intimidări, amenințări, conduite profund neadecvate, etc.), printr-un răspuns prompt și eficient.

Consider că este necesară în continuare consolidarea dialogului cu parchetele și instanțele, pentru optimizarea condițiilor de desfășurare a actului de justiție.

Nu în cele din urmă, trebuie să adoptăm o poziție mai fermă în ceea ce privește apărarea secretului profesional, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție.

Echitate profesională

Toți suntem profesioniști ai dreptului și împărtășim aceeași profesie nobilă, dar cred că este timpul să privim și spre individualitatea fiecăruia dintre noi. Anumite categorii de avocați au fost în mod continuu neglijate pe parcursul anilor, iar acest lucru nu ne onorează.

Trebuie să acordăm mai multă atenție și să răspundem cu mai multă eficacitate provocărilor specifice cu care se confruntă unii dintre noi, amintind aici femeile avocat care devin mame, părinții avocați în general, precum și tinerii aflați la început de carieră.

În primul rând, este necesară realizarea unei reforme instituționale pentru sprijinirea eficientă și facilitarea vieții părinților avocați, atât în perioada concediului de maternitate și de creștere a copilului, cât și ulterior. Reforma la care mă gândesc are în vedere următoarele aspecte:

• înființarea unor creșe/grădinițe, adaptate nevoilor noastre, prin încheierea unui parteneriat cu celelalte profesii liberale;
• înființarea unui centru de urgență care să funcționeze în anumite intervale și în perioada vacanțelor școlare, pentru avocații care se confruntă cu dificultăți în programul de îngrijire a copiiilor.
• crearea unui serviciu dedicat informării viitorilor părinți asupra drepturilor lor, îndrumării și spijinirii acestora.
• facilitarea accesului la SAJ a părinților, imediat după încetarea concediului de maternitate/paternitate sau de creștere a copilului.

Totodată, nu trebuie să uităm că tinerii reprezintă viitorul avocaturii. Aceștia trebuie sprijiniți mai mult la începuturile carierei lor și încurajați în dezvoltarea parcursului profesional.

În acest sens, trebuie să facem următorii pași spre: o mai bună cunoaștere a problemelor specifice cu care aceștia se confruntă; facilitarea accesului la SAJ a tinerilor avocați care se găsesc în situația încetării contractului de colaborare; militarea pentru reducerea limitei de vechime a avocaților definitivi care pot îndruma activitatea unui avocat stagiar - de la 6 ani la 5 ani; orientarea pregătirii profesionale spre consolidarea cunoștințelor, integrității și a satisfacției în carieră a avocaților; facilitarea unor activități pregătire specializată, adaptată domeniului în care activează, etc.

De asemenea, datorită spiritului lor creator, flexibilității și ideilor inovative, aceștia pot aduce un suflu nou profesiei, astfel că trebuie să încurajăm un grad mai mare de implicare a acestora în funcționarea Baroului, prin: militarea pentru modificarea condițiilor de accedere în politica profesiei la 6 sau chiar 5 ani de la definitivat; acordarea posibilității de participare periodică, la ședințele Consiliului, a 2 avocați stagiari, prin tragere la sorți, cu considerarea acestora ca ore de pregătire profesională, etc.

Colaborare și confraternitate

Colaborare și confraternitate Forța Baroului București constă în membrii săi, fiind cel mai mare barou din țară. Având în vedere dimensiunea acestuia, capitalul numeric de mai mult de 10.000 de avocați al baroului nostru poate fi pus în slujba avocaților săi, prin implicarea Baroului în:

• negocierea unor condiții cât mai avantajoase pentru avocații din cadrul său, pentru: încheierea asigurărilor profesionale; obținerea unui pachet de asigurare pentru servicii medicale; încheierea unor asigurări de viață sau invaliditate; obținerea de împrumuturi la rate preferențiale pentru avocați, etc.
• crearea unei fundații pentru ajutorarea colegilor aflati în dificultate, cu fonduri provenite din redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit.

De asemenea, este necesară restaurarea unei relații de parteneriat între Barou și membrii săi, bazate pe încurajarea transparenței, colaborării și implicării.

Consider că acest deziderat poate fi concretizat prin adoptarea unor măsuri precum: participarea periodică, la ședințele Consiliului, a 2 avocați definitivi, prin tragere la sorți; punerea la dispoziție a unei baze de date, anonimizată, cu jurisprudența în materie disciplinară; înființarea unui serviciu în cadrul Baroului pentru îndrumarea avocaților în probleme de contabilitate, fiscalitate, relația cu CAA, etc.; înființarea, pe site-ul Baroului, a unor canale de schimb și grupuri de discuții specializate pe domenii de activitate; organizarea de evenimente menite să faciliteze interacțiunea și dezvoltarea profesională, etc.

Autonomia sistemului de pensii al avocaților din București

În ultimii ani, Casa de Asigurări a Avocaților a fost supusă unor atacuri din mediul politic și guvernamental.

Mai mult decât atât, Casa de Asigurări a Avocaților Fil. București a fost de nenumărate ori pusă în postura de a-și pierde autonomia, încercându-se, în variate forme, centralizarea filialelor.

În acest context, este necesar să prezentăm un front unit, să fim vigilenți și să acționăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru păstrarea și salvgardarea autonomiei Casei noastre, valoare esențială a profesiei de avocat.

Noi tehnologii pentru facilitarea exercitării profesiei

Ne aflăm în era modernizării, a tehnologiei și inteligenței artificiale. În acest context, fiecare avocat trebuie să beneficieze de cele mai moderne și eficiente instrumente tehnologice pentru a-și îmbunătăți calitatea exercitării profesiei.

De asemenea, trebuie să ne mobilizăm în ceea ce privește securitatea digitală și trebuie să stăpânim și să înțelegem revoluția dată de dezvoltarea accentuată a inteligenței artificiale.

În acest sens, avem nevoie de măsuri care să vizeze: acces 100% digital la toate serviciile Baroului, într-un mod dinamic și interactiv; negocierea de licențe privind securitatea cibernetică (antivirus) la prețuri atractive, pentru a veni în spijinul avocaților; extinderea accesului avocaților la platforme online de doctrină, legislație și jurisprudență (bibliotecă juridică online); crearea unui proiect privind inteligența artificială, care să faciliteze o mai bună înțelegere a acestei tehnologii în rândul avocaților, etc.

Am configurat viziunea mea de politică profesională atunci când am candidat pentru poziția de Consilier în Baroul București într-un set de linii directoare la care mă voi referi succint în continuare, fără a realiza însă nici pe departe o epuizare a acestora:

Reglementarea la nivel normativ a unui contract de colaborare între formele de organizare a profesiei și avocaţi care să aibă în vedere:

• stabilirea unei perioade de repaus anual pentru recuperarea capacităţii de muncă, similară concediului anual de odihnă al salariaţilor, de 35 de zile lucrătoare (asemănător colegilor noștri magistraţi);
• stabilirea unor zile libere pentru formare profesională, în cazul participării la cursuri sau la alte forme de specializare, organizate în ţară sau în străinătate, precum și în cazul susţinerii examenului de definitivare în profesie şi a examenului de doctorat, cu o durată de 10 zile pe an (similară colegilor noștri magistraţi);
• reglementarea unui număr minimal de zile de repaus pentru nașterea și îngrijirea copilului și a unui plafon decent de indemnizare în această perioadă;
• reglementarea condiţiilor în care se poate desface contractul de colaborare;
• continuarea demersului de oferire către tinerii stagiari, într-un cadru festiv, a Robei și Codurilor fundamentale, ca sprijin al Baroului la început de carieră.

Pe planul pregătirii profesionale, consider că aceasta trebuie orientată spre consolidarea cunoștinţelor, integrităţii și a satisfacţiei în carieră a avocaţilor:

• consultarea avocaţilor în legatură cu chestiunile spre care aceștia ar avea nevoie să fie orientat învăţământul profesional, cu integrarea ulterioară într-un plan centralizat;
• axarea cu preponderenţă a activităţii de învăţământ profesional pe chestiuni de practică, prin transmiterea către cursanţi a unor modalităţi de utilizare a cunoștinţelor, eficiente la nivel practic.
• cooptarea de lectori consacraţi la nivel european, confraţi din barourile europene, cu un anume prestigiu profesional, care să arate viziunea lor pe chestiunile supuse dezbaterii, inclusiv pe domenii conexe esenţiale pentru desfășurarea profesiei de avocat (managementul organizaţiilor, psihologie, limbaj atitudinal, tehnici de audiere etc.)

Implicarea Baroului București, având în vedere dimensiunea acestuia, în negocierea unor condiţii cât mai avantajoase pentru avocaţii din cadrul său, prin:

• încheierea asigurărilor profesionale;
• obţinerea unui pachet de asigurări medicale;
• achiziţionarea unui program legislativ;
• achiziţionarea unui sistem de vot electronic care să înlocuiască prezenţa efectivă a avocaţilor la Adunările generale ale baroului, inclusiv la cele elective, și care să permită eventual, autentificarea avocatului în relaţia dintre el și barou.

Am configurat această viziune de politică profesională într-un set de linii directoare la care mă voi referi succint în continuare:

Demnitate în exercitarea profesiei de avocat

Clienții se bazează pe avocații lor. În același mod, avocații trebuie știe că pot să se bazeze pe Baroul lor!

În contextul schimbărilor actuale, devine imperativ ca Baroul să se implice activ și să asigure o reprezentare fermă pentru apărarea intereselor avocaților în domeniile supuse modificărilor legislative. Este necesar să fim vigilenți și să reacționăm proactiv în fața oricăror reforme care atentează la rolul, drepturile și interesele noastre.

De asemenea, îmi doresc ca Baroul să vină în sprijinul avocaților în cazul incidentelor întâlnite de aceștia în exercitarea profesiei (intimidări, amenințări, conduite profund neadecvate, etc.), printr-un răspuns prompt și eficient.

Consider că este necesară în continuare consolidarea dialogului cu parchetele și instanțele, pentru optimizarea condițiilor de desfășurare a actului de justiție.

Nu în cele din urmă, trebuie să adoptăm o poziție mai fermă în ceea ce privește apărarea secretului profesional, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție.

Echitate profesională

Toți suntem profesioniști ai dreptului și împărtășim aceeași profesie nobilă, dar cred că este timpul să privim și spre individualitatea fiecăruia dintre noi. Anumite categorii de avocați au fost în mod continuu neglijate pe parcursul anilor, iar acest lucru nu ne onorează. Trebuie să acordăm mai multă atenție și să răspundem cu mai multă eficacitate provocărilor specifice cu care se confruntă unii dintre noi, amintind aici femeile avocat care devin mame, părinții avocați în general, precum și tinerii aflați la început de carieră.

În primul rând, este necesară realizarea unei reforme instituționale pentru sprijinirea eficientă și facilitarea vieții părinților avocați, atât în perioada concediului de maternitate și de creștere a copilului, cât și ulterior. Reforma la care mă gândesc are în vedere următoarele aspecte:

• înființarea unor creșe/grădinițe, adaptate nevoilor noastre, prin încheierea unui parteneriat cu celelalte profesii liberale;
• înființarea unui centru de urgență care să funcționeze în anumite intervale și în perioada vacanțelor școlare, pentru avocații care se confruntă cu dificultăți în programul de îngrijire a copiiilor.
• crearea unui serviciu dedicat informării viitorilor părinți asupra drepturilor lor, îndrumării și spijinirii acestora.
• facilitarea accesului la SAJ a părinților, imediat după încetarea concediului de maternitate/paternitate sau de creștere a copilului.

Totodată, nu trebuie să uităm că tinerii reprezintă viitorul avocaturii. Aceștia trebuie sprijiniți mai mult la începuturile carierei lor și încurajați în dezvoltarea parcursului profesional.

În acest sens, trebuie să facem următorii pași spre: o mai bună cunoaștere a problemelor specifice cu care aceștia se confruntă; facilitarea accesului la SAJ a tinerilor avocați care se găsesc în situația încetării contractului de colaborare; militarea pentru reducerea limitei de vechime a avocaților definitivi care pot îndruma activitatea unui avocat stagiar - de la 6 ani la 5 ani; orientarea pregătirii profesionale spre consolidarea cunoștințelor, integrității și a satisfacției în carieră a avocaților; facilitarea unor activități pregătire specializată, adaptată domeniului în care activează, etc.

De asemenea, datorită spiritului lor creator, flexibilității și ideilor inovative, aceștia pot aduce un suflu nou profesiei, astfel că trebuie să încurajăm un grad mai mare de implicare a acestora în funcționarea Baroului, prin: militarea pentru modificarea condițiilor de accedere în politica profesiei la 6 sau chiar 5 ani de la definitivat; acordarea posibilității de participare periodică, la ședințele Consiliului, a 2 avocați stagiari, prin tragere la sorți, cu considerarea acestora ca ore de pregătire profesională, etc.

Colaborare și confraternitate

Forța Baroului București constă în membrii săi, fiind cel mai mare barou din țară. Având în vedere dimensiunea acestuia, capitalul numeric de mai mult de 10.000 de avocați al baroului nostru poate fi pus în slujba avocaților săi, prin implicarea Baroului în:

• negocierea unor condiții cât mai avantajoase pentru avocații din cadrul său, pentru: încheierea asigurărilor profesionale; obținerea unui pachet de asigurare pentru servicii medicale; încheierea unor asigurări de viață sau invaliditate; obținerea de împrumuturi la rate preferențiale pentru avocați, etc.
• crearea unei fundații pentru ajutorarea colegilor aflati în dificultate, cu fonduri provenite din redirectionarea celor 2% din impozitul pe venit.

De asemenea, este necesară restaurarea unei relații de parteneriat între Barou și membrii săi, bazate pe încurajarea transparenței, colaborării și implicării.

Consider că acest deziderat poate fi concretizat prin adoptarea unor măsuri precum: participarea periodică, la ședințele Consiliului, a 2 avocați definitivi, prin tragere la sorți; punerea la dispoziție a unei baze de date, anonimizată, cu jurisprudența în materie disciplinară; înființarea unui serviciu în cadrul Baroului pentru îndrumarea avocaților în probleme de contabilitate, fiscalitate, relația cu CAA, etc.; înființarea, pe site-ul Baroului, a unor canale de schimb și grupuri de discuții specializate pe domenii de activitate; organizarea de evenimente menite să faciliteze interacțiunea și dezvoltarea profesională, etc.

Autonomia sistemului de pensii al avocaților din București

În ultimii ani, Casa de Asigurări a Avocaților a fost supusă unor atacuri din mediul politic și guvernamental.

Mai mult decât atât, Casa de Asigurări a Avocaților Fil. București a fost de nenumărate ori pusă în postura de a-și pierde autonomia, încercându-se, în variate forme, centralizarea filialelor.

În acest context, este necesar să prezentăm un front unit, să fim vigilenți și să acționăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru păstrarea și salvgardarea autonomiei Casei noastre, valoare esențială a profesiei de avocat.

Noi tehnologii pentru facilitarea exercitării profesiei

Ne aflăm în era modernizării, a tehnologiei și inteligenței artificiale. În acest context, fiecare avocat trebuie să beneficieze de cele mai moderne și eficiente instrumente tehnologice pentru a-și îmbunătăți calitatea exercitării profesiei.

De asemenea, trebuie să ne mobilizăm în ceea ce privește securitatea digitală și trebuie să stăpânim și să înțelegem revoluția dată de dezvoltarea accentuată a inteligenței artificiale.

În acest sens, avem nevoie de măsuri care să vizeze: acces 100% digital la toate serviciile Baroului, într-un mod dinamic și interactiv; negocierea de licențe privind securitatea cibernetică (antivirus) la prețuri atractive, pentru a veni în spijinul avocaților; extinderea accesului avocaților la platforme online de doctrină, legislație și jurisprudență (bibliotecă juridică online); crearea unui proiect privind inteligența artificială, care să faciliteze o mai bună înțelegere a acestei tehnologii în rândul avocaților, etc.

Timpul care ne separă de momentul deciziei

Oportunitatea de a modela viitorul profesiei noastre

Media

Credențiale și recunoaștere în domeniul juridic

Luați legătura

Dacă sunteți interesați să discutăm, vă stau la dispoziție oricând la: